Părul, cât de viu este?

 

Ce este nou în sectorul produselor pentru păr

Ori de câte ori trebuie să cumpăr un șampon, mă uit prin noutățile din industrie. Așa am descoperit miraculoasele proteine de cașmir care refac părul, vitaminele care hrănesc părul sau antioxidanții care îl întineresc. Apoi mă gândesc de ce ar fi bune aceste minuni pentru părul meu? 

Fie din grabă, fie pentru că ne lăsăm vrăjiți de cuvintele magice ale marketingului, nu ne gândim niciodată la asta, dar viața unui șampon nu este deloc ușoară. Inamicul său numărul unu este o substanță uleioasă produsă de glandele sebacee, numită sebum. Aceste glande se află în interiorul foliculului și secretă în permanență trigliceride, squalene, ceară și alte molecule cu denumiri nu foarte încurajatoare. Acestea ies treptat și lubrifiază (adică ung) părul care devine mai greu și tinde să se aglomereze, formând șuvițe. La aceasta grăsime formată se adaugă mătreața, transpirația, smogul și reziduurile de creme, geluri și lacuri pe care le folosim între spălări.

Ajunși la acest punct, să ne punem pentru o clipă în locul unui chimist care trebuie să inventeze formula, adică compoziția unui nou produs. Obiectivul este ambițios: curățarea a aproximativ o sută cincizeci de mii de fibre în câteva minute, fără a le deteriora și, dimpotrivă, păstrându-le moi, strălucitoare și voluminoase (mai pe scurt ca în basmele cu zâne pe care le vedem). Toate acestea fără a avea o mașină de spălat supersonică. În fine, muncă grea.

Cum se face acest lucru? Apa nu este suficientă. Acest lucru se datorează faptului că apa nu poate dizolva grăsimea sebumului și, în schimb, se scurge peste păr, ca peste un mackintosh rezistent la apă. Prin urmare, pentru a curăța cu adevărat părul, avem nevoie de o substanță care să se agațe de grăsime, să o “smulgă” din păr și să o ia cu ea la clătire. Într-un cuvânt, un agent tensioactiv. Agenții tensioactivi sunt principalele componente ale șampoanelor, dar și ale săpunurilor, pastelor de dinți și detergenților de rufe. Prin urmare, chimistul nostru va alege un agent tensioactiv ca prim ingredient (după apă, care reprezintă între 70% - 80% dintr-un șampon, ok există și produse fără apă, dar vorbim în general). Dintre acestea, cel mai utilizat în produsele cosmetice este SLS (laurilsulfatul de sodiu) un derivat al acidului lauric, principala grăsime din uleiul de cocos. 

Nimic nu se compară cu SLS pentru a "îndepărta cea mai încăpățânată murdărie". Ajunge să adăugați vârful unei lingurițe din acesta și veți fi înghițit imediat de bule. Responsabilii din laboratorul în care este folosit instruiesc încă din prima zi cu privire la măsurile de siguranță care trebuie respectate: "Când se manipulează pulberea SLS, întotdeauna se poartă o mască și mănuși”. Acest lucru se datorează faptului că un agent tensioactiv atât de puternic în concentrații ridicate precum cele utilizate în laborator (sau chiar pur, ca în cazul pulberii) poate fi foarte iritant pentru membranele mucoase. Revenind la șampon, chimistul nostru are la dispoziție un instrument foarte puternic (SLS), care îi permite să curețe rapid și eficient părul de sebum, dar nu poate folosi atât de mult cât și-ar dori, deoarece riscă să creeze un produs prea agresiv. Acesta este motivul pentru care, alături de SLS, în lista de ingrediente a unui șampon se găsesc adesea alți agenți tensioactivi mai blânzi, cum ar fi lauril eter sulfat de sodiu sau Sles. Numele este similar și originea este aceeași, dar acel "e" din mijloc - care indică grupul eter - face ca reziduurile să fie și mai solubile în apă, astfel încât totul se clătește mai ușor.

Oricum acesta nu este suficient. Pentru că sebumul este bun pentru păr, îl protejează de deshidratare și de acțiunea fenomenelor atmosferice. Îl spălăm pentru că nu ne place să vedem părul gras, dar chimistul nostru trebuie să găsească o modalitate de a înlocui acea peliculă protectoare cu altceva, altfel ne trezim cu un păr ca a unei Barbie (și nu ca a unei zâne pe care ni-l dorim).

Să despicăm părul în patru

Aici, însă, simt nevoia să vă dau o mică explicație despre ce este părul (1).

Văzut la microscop, un fir de păr are o structură stratificată: un nucleu la mijloc, învelit într-un cortex care conține cea mai mare parte a fibrelor, acoperit la exterior cu foițe numite cuticule, dispuse ca plăcile de pe acoperișurile căsuțelor de munte. Acești solzi sunt formați din straturi de celule moarte și constituie o barieră formidabilă atât împotriva deteriorării mecanice, cât și a excesului de umiditate. Având un strat subțire de grăsime la exterior, acestea sunt hidrofobe.

Când vorbim despre păr, dar și despre unghii, proteina care ne vine imediat în minte este cheratina, principala componentă a cortexului. Este o proteină lungă, în formă de helix, care este organizată ca o frânghie, cu filamente individuale care se răsucesc împreună pentru a forma microfibrele astfel, la rândul lor, se vor răsuci cu altele de același tip pentru a forma macrofibrele care alcătuiesc fibrele cortexului. În funcție de dispunerea fibrelor, părul va fi drept sau creț și își va păstra forma naturală datorită a ceea ce chimiștii numesc legături de hidrogen și legături disulfură. Imaginați-vă că sunt ca niște bucăți de velcro care leagă între ele diferite proteine. De fiecare dată când ne aranjăm părul, folosim placa de păr sau chiar ne spălăm părul, desprindem bucățile de velcro care corespund legăturilor de hidrogen. Este suficientă puțină căldură sau umiditate pentru a le rupe, astfel dăm părului nostru o formă diferită. Cu toate acestea, știm că vor reveni rapid la starea lor naturală. Dacă vrem ca efectul, de exemplu buclele, să dureze mai mult timp, trebuie să facem un "permanent", adică un tratament care rupe celelalte legături, cele disulfurice, care sunt mult mai rezistente decât legăturile de hidrogen, pentru care nu este suficientă doar căldura, ci sunt necesare substanțe chimice, cum ar fi tioglicolatul de amoniu, pentru a ataca legătura și a o rupe.

Deci, ca să recapitulăm, avem celule moarte, grăsimi, fibre și proteine. Vedeți ceva viu între ele? Răspunsul este nu. Singura parte vie a firului de păr se află în interiorul bulbului de păr, bine ascuns în interiorul scalpului. Există celule care produc diferitele componente pe care le-am văzut mai devreme. Trebuie să vă spun ceva care s-ar putea să vă surprindă. Chiar dacă vedeți scris peste tot că ar trebui să vă lăsați părul să respire și să evitați tot ceea ce l-ar putea face să se sufoce, rețineți: părul nu respiră (la fel ca și pielea, pentru mai multe detalii vedeți aici). Pur și simplu nu are cum să respire, chiar dacă ar dori. În afară de bulb, tot restul este mort, de fapt, nu a fost niciodată viu, nu are organe, organite, pori, stomate sau orice altceva care i-ar permite să respire. V-ați deranjat vreodată să lăsați un pulover de lână să respire sau să se hrănească? În acest caz, de ce ar trebui să o faci cu părul?

Prin urmare, părul nu trebuie să respire, ci trebuie să fie protejat. De către cine? Mai ales de noi înșine. Îndepărtarea sebumului, frecarea cu un prosop și chiar și mult-romanțata "o sută de treceri ale periei înainte de culcare" sunt dăunătoare pentru păr (știu știu că o faceți pentru că visați la acel păr de zână). 

De asemenea utilizarea unei cantități prea mari de apă, deoarece stratul exterior al cuticulelor este impermeabil, dar nu este o barieră inexpugnabilă. Apa reușește să pătrundă în straturile interioare ale firului de păr, care se umflă treptat, ceea ce face ca cuticulele să se extindă sau să se ridice, permițând astfel pătrunderea unei cantități mai mari de apă.

Cum să avem părul zânelor din basme

Substanțele de condiționare din produsele folosite pentru tratarea părului acționează ca un scut, protejându-l. Dintre acestea, cel mai frecvent utilizate sunt moleculele pe bază de siliciu aparținând familiei siliconului, care acoperă părul cu o peliculă subțire și care îndeplinește mai multe funcții. În primul rând, reduce porozitatea (împiedicând părul astfel, de exemplu, să absoarbă prea multă apă odată cu umiditatea), apoi împiedică evaporarea apei conținute în interior și, în cele din urmă, lubrifiază suprafața părului (în așa mod încât acesta devine mai moale și mai ușor de pieptănat). La fel ca în cazul tuturor lucrurilor, există silicon și silicon. Dimeticona, de exemplu, face părul foarte moale, dar este mai greu de spălat. Iar ciclometicona, se evaporă rapid, lăsând puține urme în urmă. 

În afară de silicoane, alt mijloc excelent la dispoziția chimistului nostru sunt agenți tensioactivi cationici, cum ar fi sărurile de amoniu cuaternar, adică principalele componente ale balsamurilor. Aceste molecule au o natură duală, la fel ca și SLS, dar, spre deosebire de laurilsulfatul de sodiu și de alți agenți tensioactivi, corpul lor hidrofil este acoperit cu încărcături electrice pozitive prin care sunt atrase și aderă la păr, care are în general o încărcătură negativă, în special în locurile deteriorate. Formula șamponului de la chimistul nostru este completată cu substanțe care îl fac mai cremos, cum ar fi clorura de sodiu (sarea de masă obișnuită), sau cu aditivi, parfumuri (care s-ar putea evita) și conservanți.

După cum vedem și după cum vom mai vedea în articolele viitoare, sarcina consumatorului conștient este una dificilă, poate cea mai grea din toate timpurile. Este nevoie de atenție, de studiu, de diferite competențe și de multă abilitate de a descoperi trucurile de marketing.

Bibliografie:

1. Robbins, C.R., Chemical and Physical Behavior of Human Hair, Springer Verlag, New York 2012